Despre noi

Asociația pentru Cercetare Educație și Dezvoltare

ASOCIAȚIA PENTRU CERCETARE, EDUCAȚIE ȘI DEZVOLTARE are ca scop principal organizarea, iniţierea, realizarea de activităţi de cercetare aplicativă, formare continuă, educaţie vocaţională şi dezvoltare în domenii ca: economic, social, management, antreprenoriat, marketing, turism, comerţ şi alte domenii conexe.

Consiliul Director este format din:

  • Preşedinte: Gabor Manuela Rozalia
  • Secretar / trezorier: Oltean Flavia Dana
  • Director cercetare: Kardos Mihaela
  • Director educaţie: Ştefănescu Daniela
  • Director dezvoltare şi proiecte: Conţiu Lia Codrina
  • Director IT şi comunicare: Varga Elena Iulia.

Obiectul de activitate al ASCED este:

  • Activităţi de formare profesională a adulţilor (de tip LLL / life long learning) – iniţiere, calificare, recalificare, specializare, perfecţionare;
  • Consiliere şi consultanţă de specialitate;
  • Organizarea şi/sau participarea la manifestări ştiinţifice, culturale, educaţionale de tip: simpozioane, conferinţe, wokshopuri, şcoli de vară, congrese, cercuri ştiinţifice, seminarii, cenacluri, expoziţii, târguri, reuniuni periodice ale membrilor, festivaluri, manifestări culturale şi artistice, activităţi culturale, prelegeri, ateliere de lucru, întâlniri cu mediul preuniversitar, întâlniri cu mediul de afaceri, etc.);
  • Educaţia tinerilor;
  • Colaborarea cu alte instituţii de stat sau private, firme, asociaţii atât din România cât şi din străinătate;
  • Acordarea de premii pentru rezultate deosebite în domeniul cercetării, educaţiei şi dezvoltării;
  • Atragerea de resurse financiare din România şi din străinătate în vederea derulăriişi dezvoltării de proiecte, cercetări aplicative, educaţie etc.;
  • Colaborarea în calitate de partener sau coordonator în proiecte locale, regionale, naţionale şi internaţionale;
  • Editarea şi distribuirea de publicaţii de specialitate pentru realizarea scopului şi obiectivelor ASCED (volume de conferinţă, reviste, cărţi, monografii, studii şi cercetări interdisciplinare, organizarea lansării acestora şi orice altă activitate de promovare a educaţiei, dezvoltării şi cercetării);
  • Administrarea şi actualizarea informaţiilor de pe pagina de internet proprie a ASCED;
  • Informarea şi educarea tinerilor (şi nu numai) prin intermediul unor activităţi ca: sesiuni studenţeşti, întâlniri cu mediul de afaceri, şcoli de vară, mobilităţi şi alte acţiuni specifice;
  • Organizarea de manifestări specifice pentru atingerea obiectivelor şi scopului ASCED;
  • Organizarea şi/sau participarea la excursii tematice, educaţionale şi de cercetare;
  • Participarea membrilor ASCED la mobilităţi în ţară şi în străinătate în vederea desfăşurării activităţilor potrivit scopului şi obiectivelor ASCED;
  • Accesarea de fonduri europene;
  • Desfăşurare oricăror alte acţiuni necesare pentru realizarea scopului ASCED şi care nu contravin ordinii de drept şi juridice din România.